Povestiri din Faurei (II)

Insa printesa, in inchipuirea ei de cocadiva, era usor confuza, nestiind cum sa reactioneze. Scarmandu-se gingas in varful nasului ca un fin cunoscator, don Lorinica isi dete pe loc seama ca se sparse deja prea mult conducta la fitze si decise sa rupa monotonia care o individualiza pe eroina nou-venita.
Cu un semn sugestiv, el ii zese Scoroboaiei sa aduca un tanburete si sa o trateze pe contesa cu un vin fiert de Faurei. Vanessa se simtea flatata, insa don Lorinica nu dorea deloc sa divulge faptul ca intr-adevar prezenta ei impunea stima si respecte. Asezandu-se oarecum stanjenita in tamburete, isi puse gentuta D&G pe masa, lasand-o intredeschisa. Necurios din fire, don Lorinica nu se putu aptine sa nu arunce un ochi inauntru. Nici nu era usor, caci o stralucire inimaginabila ii strepezi corneea, provocandu-i un sentiment de transa. Durara vreo 2 minute pentru ca don Lorinica sa se dezmeteceasca, fiindcaci swarovskiele de dupe 7373 il usturara la retina. Nu ierea greu sa isi faca o prima inpresie despre Vanessa, insa tacerea Scoroboaiei ii dadea o nota in ceea ce priveste repotatia divei. « Cu bucatici destea nu te pui daca nu iti sta bine toti dintii-n gura » spuse el in sinea sa zambind evaziv.
Taverna era goala, insa privirile citadinilor erau atrase de lincolnul roz pazit de cele douo matahale care juca poker pe capota. Din ce in ce mai multi magraoni se ingramadea la ferestre ca sa arunce un uochi inauntru. Calea de acces catre bodega era blocata de limuzina, asa ca nu aveau cum sa intre sa serveasca ceva si sa ciuleasca in treacat o urechiuse curioasa.
-Cat dai ? rupse brusc Vanessa tacerea, rostind cuvintele cu un net aer de superioritate, dorind parca sa intre direct in paine.
-Cat ceri ? replica sec don Lorinica sorbind aleatoriu o gura de vin.
-Eu am intrebat prima, il taie scurt Vanessa incercand sa-l readuca pe pista ei
Spiritul de afacerist al lui don Lorinica incepuse sa lucreze. Chiar daca unii ar putea avea o parere contrarie, el a fost mereu un impatimit al negocierilor face to face, intre patru ochi plus doi ai Scoroboaiei, fapt care totusi nu se reflecta prin bilantul tavernei care era mai mult decat dezamagitor, chiar in prag de faliment. Insa nu se poate judeca talentul de afacerist dupa aceasta, deoarece conjunctura a facut ca bodega sa fie in impas : banel era o trompeta, dar avea lipici la cocalarime. De-a lungul timpului, era bine stiut ca forma in care se afla banel era direct proportionala cu incasarile tavernei. Don Lorinica observa ca Vanessa nu era prea atrasa de a-l ajuta, deoarece il considera un simplu bisnitar intr-o metropola cu pretentii, iar unflatura care ar putea primi-o de la el nu i-ar ajunge nici sa-si schinbe poleiala de la oja.
-O sa-ti fac o oferta pe care n-o poti refuza, murmura abia soptit don Lorinica, scrutand-o cu privirea pe Vanessa care brusc tresari. Insa cateva minute mai tarziu, Vanessa avea sa inteleaga pe deplin vorbele patronului (« cat ceri ?»). Observand ca i-a captat atentia, don Lorinica continua cu acelasi glas de mare bastan care l-a consacrat ani de-a randul :
-Am o onoare de salvat, dar nu orice onoare, ci a mea ! Nu-mi mai pot lasa carciuma la mana unui ramolit, lumea din faurei e de inalta societate, asa ca imi va fi greu cu ei, caci se sparse conducta la snobism. Dar nu intru in detalii, cert este ca imi trebuie relatii sa scot taverna din criza. Daca imi gasesti vrun barosan cu talent ca a lu Florin Peste, demnitate ca a lu Medelin Voicu si inteligenta ca a lu Tamango, iti poti pastra partea .
In timp ce se gandea la o posibila lista de magraoni apti de asa o afacere, un gand subit ii fulgera creerii Vanessei mai rau decat vestea ca Carmen Serban lua bacu :
-Partea din ce ? intreba contesa convinsa ca a atins in sfarsit punctul nevralgic
Don Lorinica zambi satisfecut, vadit impresionat de inteligenta Vanessei. Fara nicio alta indicatie, Scoroboaia scuase din buzunarul lateral de la blugii versace cu vulturul invers, o cheita haparent nesemnificativa, inmanandu-i-o patronului. Don Lorinica se indrepta mai apoi catre un aparat de joc si introduse cheita in bruasca. Atat Scoroboaia, cat si don Lorinica erau foarte detasati, singura incordata fiind Vanessa, nestiind la ce sa se astepte. Initeal, ea se gandi ca don Lorinica va scoate maruntu din aparat, luand-o peste picior, insa, cand don Lorinica scoase o bucata metalica grea din aparat si o puse pe masa, respiratia Vanessei se dete pentru cateva secunde pe stop.
Insa privirea ei era extrem de ascutita, mai ceva ca piramida de sticla dupe casa lu costi. Incerca in zadar sa faca legaturi, insa neuronii ei de ducesa dadeau gres de fiecare data, pesemne ca ceva anume o depasea in toata chestiunea asta.
-Daca ai asa ceva in casa, io cu ce pretexte mai sunt aici ? intreba bajbait intr-un final
-Se restrange cercul de bastani ! E o misiune grea, iar mondialii cu care o sa actionam o sa trebeasca sa fie oameni de incredere. Fiincaci cum zice tiganu : daca-i dai o mana, iti ia toata saptamana ! Ne trebuie oameni calculati, nu oricine poate pune mana pe asa ceva. Gaseste-mi unu, asta vreau de la contactele tele !
Atunci, don Lorinica isi dete seama ca respectul Vanessei vizavi de persoana lui crescuse considerabil. Se uita descumpanita la bucata de metal inscriptionata, in timp ce don Lorinica i-o de sub nas si o puse la loc in aparat.
-O sa scarm cat o sa poata glamurozitatea mea prin contacte si promit ca iti gasesc un barosan de incredere. Da-mi douo zile.
-Evident c-o sa-mi gasesti, doar e si interesul tau, raspunse sec cu aroganta don Lorinica.
Atunci, patronul ii intinse reverentios mana noii sale partenere de afaceri, strangandusi-le reciproc.
-Scoroboaio, striga don Lorinica entuziazmat, treci incua si taie !
Insa chiar in acel moment, un zgomot dubios se auzi afara. Scoroboaia se intoarse brusc si vazu la feriastra un banel mai emancipat, cu un 6230 in mana. Nu-i lua mult timp sa-si dea seama ca hapciupalitu trase in poza totul, iar, cat de curand, intregul faurei avea sa vorbeasca despre secretul lui don Lorinica si al Scoroboaiei.
Fara sa stea pe ganduri, si cu o agilitate demna de videoclipul cu al capone al lu guta, don Lorinica scoase bereta de dupe catarama, tranti usea, sari peste lincoln dandu-le la gioale badygarzilor, si alerga pe bulevard printre cateva carute. Totusi, ciocoflenderu disparu rapid din peisaji, lasandu-l singur pe patron sa scuipe in praf si sa injure in sictir de rase si etnii.
Vanessa iesi speriata din carciuma si se apleca catre don Lorinica care isi pleca capul pe capota. Balada lu copilul de aur ce rasuna din subwufer intregea tabloul de jale care cuprinse imaginea bodegii. Scoroboaia stetea fixa in use privind-o pe Vanessa cum isi injura pe romales badygarzii fiindcaci nu fura pe faza.
Don Lorinica privi scurt catre Scoroboaia, apoi catre Vanessa si cu un oftat prelung - echivalentul sentimental al unei doine a lu petrica cercel – scuipa :
-Mucles, mi-a vazut MATRITA !!!

POVESTIRI DIN FAUREI (I)



Inaltpreastimati cunoscatori de stiinte exacte, pure, infailibile si indubitabile, va prezint acilisa in cele ce urmeaza uo scurta incursiune in vasta si conplexa lume a unei taine care macina uomenirea perspicaca din tinpurile lu gieordano bruno (ce inchizitia mea) si pana in zilele lu tamango, mama maria de la canpina, stralucirea si tot neamu iei si inegalabilul si inestimabilul izvor de cultura cocalara multpreasucara, maestrul Leo de la Strehaia
Pe o strada nepavata si neluminata din Faurei, crema si tuata floarea cea vestita a cocalarimii se cultiva la o dezolanta catea lesinata dezbatand subecte mondene. Un televezor venus prafuit stetea pe bar intre 2 sticle de babanu, iar parabola digi ciordita duprin braila se legana razant agatata langa fereastra.


Atmosfera era una de fiesta, fiindcaci patronul tavernii, don Lorinica Corleone a pregatit pentru acea seara program artistic. Murmure dezaprobatoare, vociferari intense si apostrofari vizavi de niamuri muarte cuprinsera subit bodega in muomentul in care, la comanda patronului, barmanita Scoroboaia lua un par de vro 4 m lungime (telecomanda fratello) si dete dupe taraf pe antena 1 in baza la pretextu ca incepea marele derby de suferinta din cupa della rumanica (Unirea Urziceni – Steaua). Intreaga cocalarime a aprobat cu urale de hua pe sub mustati, fiind extrem de ientuziazmati sal vaza giucand pe emvipiul urbei, banel.
Insa nu aceleasi mustaciuare zambarete reliefand dintisorii portelanati in foita de aur dominau peisajul dupa fluerul final ! Banel isi scuipa ca de obicei plamanii ca orice oita loiala, insa jocul drim timului lui Laca a scartait vizibil, intr-un acord armonios de tronpete si tinichiele. Un nou meci, o noua pata pentru reputatia metropolei, un nou joc sictirit al lui banel. Intreaga bodega iera deprimata, nici macar o tuica fiarta facuta in casa nu le putea iestonpa gustul amar al frustrarii si infranjerii. Nici barfele intre tutancamuancele din fata tavernei nu mai curgeau ca altadata. Nici smenarii martafoi de trag o miuta in spatele conplexului de vile nu mai au acelasi chef de viata, atata tinp cat banii de cersit sau spalat parbrize la intersectia de drum national erau ingropati la pariuri, fara niciun fel de castig. Un lucru era cert si ievedent : incepea declinul Leaganului Cocalarimii, Faurei.
Inplicit, ca rezultat al scaderii popularitatii lui banel printre concitadini, don Lorinica Corleone o baga intr-o zi in samit pe Scorobuaia. Cateaua lesinata avea datorii la lautari si mariachi, nu mai avuse vro nunta sau botez de asta vara, ramasera restanti la plata facturii la digi, iar marfa venea din ce in ce mai scumpa. Framantarile si zbuciumurile celor doi nu genereaza decat o singura intrebare : “to faliment or not to faliment ?”
Astfel, in acest moment de rascruce, Scoroboaia, in deplina senilitate si incredere in superstitiile pirandesti, ii propune patronului ei sa ceara indrumarea unei specialiste in afaceri. Lorinica isi indreapta cu tact sprancenele cu ghiulul si acsepta propunerea.

A doua zi, o pluaie mocaneasca accentueaza starea avansata de jale si sictir in care se cufunda de la inceputul sezonului Faureiul. Odata cu terminarea dedicatiilor fara numar in direct pe taraf, Scoroboaia scoate venusul din prija si se posteaza nelinistita la fereastra. Don Lorinica veghea ingandurat asupra unei sticle de Unirea, citind cu luare-aminte prosportul cu banel pe prima pagina calcat in picioare de un desconocido de la urziceni. Monotonia zilei fu insa rapid acaparata de un sunet mladios de balada a lui salam venind dinspre miazazi. Treptat, treptat, precum baccile de fizie ale lui margineanu. vocea lui salam iera acompaniata de sunetul cauciuacelor calcand nisipul fin de Faurei. In momentul in care portiera se deschise larg, maneluta putea fi auzita la un bitrate constant, pesemne ca subwuferele isi facea datoria.
Scorobuaia sari in sus de allegria, vazand lincolnu roz parcat in fata bodegii. Niste badygarzi mielusei de vro 2m lati in spate coborara din masina si deschisera galanti portiera din spate. Don Lorinica privea cufundat scena. «Trei sa fie vrio ducesa versata/ si de cocas respectata,/ altfel io chiar nu-mi esplic/ se crede-al lumii buric » . Deodata, de dupe geamul negru, se arata o cheparuasa carei lua ochii pe loc patronului. Privirea i se atinti instantaneu asupra papornitei D&G cu placuta aurita, gecii inblanite din colectia leopard toamna-iarna 2007-2008-2009-2010 Vanessa Style, pantofi cu tuace cu spirala, ochielari de suare cu lentile roscate modelul Vice City ’80, toate acestea aureolate de un mers gingas de gazea, cu mana la curea si privirea incruntata la circa 18.3 grade. In momentul in care Scoroboaia o saluta, mondiala pasi sfidatuare in pragul usii. Atunci a fost momentul in care don Lorinica a realizat ca bengalozitatea ce i se arata in fata ochilor iera cea mai adevaraciune printesa din era lui mancatas!